luni – miercuri – joi 14:30 – 19:00

Ciclu natural

Ciclu natural se numește tratamentul prin care se colectează ovulul produs in mod natural în ovar, fără stimularea farmaceutică. În unele cazuri, se poate administra o cantitate mică de hormoni, în ultimele zile de tratament, pentru a preveni ovulația timpurie.

Acest tratament se adresează în primul rând femeilor care nu pot sau nu doresc să ia stimulare hormonală. De asemenea se adresează femeilor, care la încercarea anterioară au avut răspuns foarte slab la stimularea hormonală. Este un tratament mai blând în comparație cu ciclul convențional de stimulare hormonală și având în vedere că numai un ovul este fertilizat, reduce la minimum riscul de sarcină multiplă. Deoarece ovarele nu sunt stimulate în mod artificial, pacienta poate reîncerca imediat în caz de eşec. În cele din urmă, costul procedurii este mai mic.

Principalul dezavantaj al ciclului natural este că, în general, rata de succes este mult mai mică, datorită numărului mai mic de embrioni transferați. Acest lucru ar anula avantajul de cost redus, deoarece, în cele mai multe cazuri, este nevoie de mai multe proceduri pentru realizarea sarcinii.