luni – miercuri – joi 14:30 – 19:00

Eclozarea asistată cu laser

Ovulul femeii este înconjurat de o membrană, zona pellucidă, care permite unui singur spermatozoid să pătrundă şi să fertilizeze ovulul. După fertilizare, zona pellucida înconjoara celulele embrionare încă de la etapele incipiente de divizare.

Zona pellucidă devine mai puternică (întăreşte) în timp ce embrionul se dezvoltă în laborator (posibil şi din motive de protecţie). Dar există și alți factori care contribuie la același rezultat cum ar fi și de vârsta femeii (peste 37 de ani) și răspunsul ovarian sărac, rezultând astfel cu o doza zilnică a gonadotropinelor mai mare în timpul stimulării ovariene.

Problema care apare atunci cand zona pellucidă întăreşte, este un posibil eșec al embrionului să eclozeze, adică să iasă din zona pellucidă pentru implantarea lui în uter.

Această problema confruntă tehnica ecloziunii asistată de laser. Embriologul deschide o gaură în zona pellucidă, ajutând embrionul să finalizeze incubația și implantarea în uter.

Tehnica eclozarii asistată cu laser, a crescut rata de succes demonstrabil a tratamentelor de fertilitate la femeile cărora a fost aplicată. La clinica MITERA, secţia FIV, oferim această tehnică cu utilizarea laserului, care oferă o precizie mai mare și a accelerat, în comparație cu tehnicile mai vechi, procedura încât embrionii să rămâne mai puţin timp în afara incubatorului.